Actualitatea ambasadei

Semnarea Acordului de Înfrăţire între oraşul Horezu din România şi oraşul Clervaux din Marele Ducat al Luxemburgului

Vineri, 7 iunie 2019, a fost semnat Acordul de Înfrăţire între oraşul Horezu din România şi oraşul Clervaux din Marele Ducat al Luxemburgului.

Acordul a fost semnat la Mănăstirea Horezu, patrimoniu UNESCO, de către primarii celor două localităţi, Emile Eicher, primarul oraşului Clervaux, şi Nicolae Sărdărescu, primarul oraşului Horezu, în prezenţa ambasadorului României în Marele Ducat, Lilian Zamfiroiu.

În baza Acordului de Înfrăţire, cele două localităţi vor demara o cooperare strânsă în domenii precum dezvoltarea rurală şi urbană, ameliorarea infrastructurilor publice, învăţământul şi formarea, agricultura, sănătatea, cultura şi sportul, inclusiv prin proiecte cu fonduri europene dezvoltate în comun.

Acordul reprezintă încununarea unui an de negocieri şi vizite reciproce, în cursul căruia autorităţile din cele două oraşe au identificat punctele şi interesele comune de cooperare. 

 

 

Alegeri pentru Președintele României – 2019

17.09.2019

Votul în străinătate. Informaţii generale Alegerile prezidențiale din 2019 vor avea loc în datele de 8,9 şi de 10 noiembrie (turul I)…

Lista documentelor în baza cărora se poate vota la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2019

17.09.2019

Dacă nu v-ați înregistrat ca alegător în străinătate, puteți vota la oricare din secțiile de votare organizate în afara țării, pe baza unui…

Vot străinătate alegeri prezidenţiale 2019

09.09.2019

Puteţi consulta informaţii importante despre alegerile prezidenţiale din toamna 2019 în cadrul pliantului şi afişului privind votul în străinătate. …